Rezervări telefonice : (004) 0759 145 194

Transfagarasan - destinatia No.1 a clientilor nostri

2018-04-03 12:37:26 Autor: Nova Rent a Car

 

      Cu o lungime totala de 90 km, drumul national 7C – supranumit Transfagarasan, este cel ce face conexiunea intre judetele Arges si Sibiu, taind la propriu muntii Fagaras in doua. Despre constructia sa se vorbeste adesea cu mare uimire, deoarece s-a reusit finalizarea intr-un timp foarte scurt, adica 4 ani si jumatate, intre anii 1970 si 1974, are in desfasurare cel mai lung tunel rutier din tara – de 887 metri si este amplasat la cea mai mare altitudine, adica 2.045 metri. Gandit initial ca un drum miltar strategic in caz de razboi, Transfagarasanul a fost contruit cu mari sacrificii umane de catre militari de profesie, tineri inrolati obligatoriu in armata, constructori civili, mineri, tarani simpli si chiar intelectualii incarcerati la acea vreme in temnitele comuniste.

Urmand latura turistica a drumului, Transfagarasanul are de-a lungul sau numeroase atractii turistice adiacente, cum ar fi:

  • Cetatea Poenari: datand de la sfarsitul secolului XIII, refacuta mai apoi de domnitorul Vlad Tepes, de unde avem ocazia sa admiram de sus privelistea data de Cheile Argesului;

  • Lacul si barajul Vidraru: construit in jurul anilor 1965, barajul are o inaltime de 166 metri si a fost amplasat pe asezamantul satului Cumpana, scufundat special pentru a face aceasta lucrare complexa;

  • Lacul Balea: lac de origine glaciara, cel mai mare din muntii Fagaras, este situat la o altitudine uimitoare de 2034 metri pe o suprafata ampla de circa 4 hectare;

  • Cabanele Capra, Balea Lac, Balea cascada: atractii principale pentru amatorii de schi, ele fiind interconectate cu traseul telecabinei din zona pentru a facilita accesul la partii;

  • Casa memoriala a lui Badea Cartan: aflata in centrul satului Cartisoara, casa are statut de Muzeu etnografic si memorial, Badea Cartan fiind celebru pentru calatoria sa, pe jos, pana la Roma, pentru a vedea Columna lui Traian.     

 

       Dupa ce am facut aceasta minunata incursiune de-a lungul drumului Transfagarasan, intelegem de ce aceasta destinatie a fost preferata clientilor Nova Rent a Car vara trecuta si una din principalele trasee de vara, aflata pe lista “To Do” a noastra a tuturor.