Conditii inchiriere

CONDITII GENERALE DE UTILIZARE A AUTOVEHICULULUI

Prin semnarea contractului de inchiriere, chiriasul se obliga in mod irevocabil:
- sa respecte toate legile romanesti in vigoare cu privire la circulatia rutiera
- sa nu scoata masina in afara granitelor tarii
- sa nu imprumute masina altor persoane care nu sunt inscrise in contract
- sa nu foloseasca autovehiculul pentru desfasurarea de activitati comerciale sau de alta natura; sa nu il subinchirieze la terti
- sa nu permita supraincarcarea autovehicului (nr. de locuri si greutate) peste limitele maxime prevazute in talonul de inmatriculare
- sa nu foloseasca autovehiculul la participarea la intreceri, competitii, alte teste auto
- sa nu repare autovehiculul decat intr-un service agreat de proprietar
- sa nu lase autovehiculul descuiat, cu cheile in contact si/sau cu geamurile sau portbagajul deschise
- sa nu foloseasca autovehiculul decat in concordanta cu instructiunile si recomandarile producatorului si numai cu destinatia prevazuta in prezentul contract
- sa nu conduca autovehiculul decat pe drumurile publice, fiind interzisa folosirea acestuia pe drumurile forestiere, in expeditii montane sau pe drumuri accidentate
- sa nu conduca masina pe drumuri inundate
- sa nu impinga sau sa tracteze orice vehicul, rulota sau alt obiect
- sa nu conduca sub influenta bauturilor alcoolice, narcoticelor sau a oricarei alte substante care sa-i afecteze starea de concentrare.

Chiriasul se obliga de asemenea sa anunte imediat reprezentantul companiei in cazul in care remarca becuri aprinse in bord sau orice alte semne anormale aparute in functionarea masinii care ii pot periclita starea tehnica sau chiar conditiile de securitate a circulatiei.

CONDITII DE INCHIRIERE

Parti: Masina inchiriata este proprietatea firmei de Rent a Car, proprietarul autorizand folosirea ei de catre chiriasul inscris in contract doar pe perioada mentionata in scris si cu respectarea conditiilor pe care acesta le prevede. Proprietarul isi rezerva dreptul de a refuza inchirierea sau prelungirea inchirierii unei masini.
Varsta: Persoana care doreste sa inchirieze si sa conduca un autovehicul trebuie sa aiba varsta minima de 21 ani si sa fie de minim 1 an posesor al unui permis de conducere categoria B. Autovehiculul poate fi condus doar de persoana inscrisa in contract. Autorizarea unui al doilea sofer se face doar prin semnatura reprezentantului companiei de inchiriere.
Limita KM: La 1 zi de inchiriere este limita de 300 km/zi;  Intre 2-3 zile exista limita de 400 km/zi. Pentru aceasta perioada, la o depasire de pana la 200 km/zi peste limita impusa, se mai taxeaza inca o jumatate de zi; la o depasire de pana la 400 km pe zi peste limita, se taxeaza o zi intreaga de inchiriere. Peste 3 zile km sunt nelimitati. Pentru inchirierile pe termen lung insa, nu se admite efectuarea unui numar mai mare de 5.000 km/luna.
Plata: contravaloarea serviciilor de inchiriere se achita anticipat pentru toata perioada solicitata, atat chiria cat si garantia. Se poate face cash sau prin transfer bancar, in Euro sau Ron, la cursul BNR din ziua platii. In caz ca se doreste predarea anticipata a masinii, clietul trebuie sa stie ca firma nu poate returna banii incasati pe perioada de inchiriere pe care declarat-o initial.
Tariful de inchiriere: include controlul tehnic periodic, intretinerea autovehiculului, schimbul de ulei, asigurare de raspundere civila auto, asigurarea CASCO, Rovigneta, TVA, inlocuirea autovehiculului defect daca, defectiunea aparuta nu se datoreaza utilizarii necorespunzatoare a autovehiculului inchiriat, ci din cauze ce tin strict de masina.
Predare/Primire: Autovehiculul este predat in stare buna de functionare, fara vicii ascunse de natura a-i impiedica deplasarea, curat in interior si exterior si cu rezervorul plin. Astfel, clientul este obligat sa il aduca in aceleasi conditii; in caz contrar, proprietarul va taxa din garantie orice lipsa sau neregula la masina sau la obiectele de inventar, conform prezentului contract.
Returnare: Chiriasul are obligatia de a returna masina la data si ora inscrisa in contract si in aceleasi conditii in care a luat-o initial. Minimul perioadei de inchiriere este de 24 ore; primele 3 ore de intarziere anuntata sunt gratuite; pentru o intarziere de peste 3 ore, se taxeaza inca o jumatate de zi de inchiriere. Pentru intarzieri neanuntate mai mari de 6 ore, proprietarul va considera caz de culpa si va reclama furtul masinii la Politie. Folosirea autovehiculului peste termenul de inchiriere fara o aprobare scrisa in acest sens constituie un delict de insusire ilegala a autovehiculului si se sanctioneaza conform Codului Penal Roman, proprietarul rezervandu-si dreptul de a actiona conform legislatiei. In cazul in care clientul intarzie nejustificat returnarea masinii, proprietarul are dreptul sa il ridice din posesia acestuia pe cheltuiala si riscul clientului.
Prelungire: Pentru prelungirea perioadei de inchiriere este necesara anuntarea proprietarului cu cel putin 24 ore inainte, pentru a nu se face alta rezervare pe masina. Orice extindere a perioadei de inchiriere trebuie achitata la momentul solicitarii prelungirii.

Atentie: Nu se accepta prelungirea masinii din banii de garantie, garantia avand rolul de a despagubi proprietarul in caz de dauna.
Taxe suplimentare: Orice amenda, pana de cauciuc, taxa de drum sau de parcare, etc. precum si contravaloarea eventualelor reparatii pe perioada inchirierii, survenite din pricina chiriasului, vor fi suportate de catre acesta. De asemenea, daca in urma unui accident survenit din vina chiriasului masina nu mai poate fi transportata pe roti, prin semnarea acestui contract clientul se obliga sa achite cheltuielile cu transportul acesteia pe platforma pana la sediul de unde a inchiriat-o.

Mentiuni speciale:
- Orice plangere legata de starea masinii trebuie facuta imediat dupa primirea acesteia.
- Taxa pentru masinile aduse fara plinul de combustibil este de 1,5 euro/litru.
- Taxa pentru masinile aduse nespalate este de 50 RON.
- Taxa pentru masinile aduse cu capace lipsa este de 100 RON

GARANTIE / RESPONSABILITATE

Pentru autovehiculul inchiriat, chiriasul va depune o garantie in functie de clasa autoturismului, intre 150-250 EUR.
Garantia se va restitui clientului la expirarea duratei contractului cu conditia ca acesta sa predea masina in aceeasi stare in care a luat-o.
Garantia se poate retine chiriasului - partial sau chiar integral, in functie de gravitatea urmatoarelor situatii:
- in cazul unei daune provocate autovehiculului din vina sau neglijenta chiriasului (dauna cauzata de un accident in trafic sau de stationarea necorespunzatoare a masinii care duce la gasirea ei avariata in parcare, de manevrarea necorespunzatoare a masinii in diverse situatii sau de aducerea ei cu lovituri/zgarieturi facute de autori necunoscuti). In aceste cazuri se taxeaza cel putin 100 euro, taxa de franciza Casco;
- in cazul in care masina se intoarce cu dauna si chiriasul nu prezinta nici un act justificativ ( procesul verbal intocmit de politie, autorizatia de reparatie, constatatea amiabila de accident, copii dupa actele celorlalti soferi implicati in accident);
- in cazul in care dupa o defectiune tehnica de orice natura sau accident, chiriasul abandoneaza si nu asigura supravegherea masinii;
- in cazul incalcarii oricarei prevederi mentionate la punctul I, in conditiile generale de utilizare si a oricarei legi prevazute de statul roman;
- in cazul exploatarii cu rea intentie a autovehiculului inchiriat care are ca rezultat deterioarea interiorului autovehiculului (patarea sau arderea tapiteriei, murdarirea cupolei, pierderea cheii masinii sau a obiectelor de inventar, avarierea jantelor si a cauciucurilor - elemente neacoperite de Casco);
- in cazul unor defectiuni cauzate de exploatarea necorespunzatoare a masinii: spargerea baii de ulei, avarierea scutului motor, distrugerea ambreiajului in urma patinarii excesive (pe zapada, noroi sau iarba umeda), conducerea pe sosele inundate;
- in cazul in care clientul ignora aprinderea unor becuri de avarii in bord si continua folosirea masinii, cauzandu-i defectiuni tehnice.

DEMERSURI IN CAZ DE ACCIDENT

In caz de accident, dauna sau furt, chiriasul are, inainte de toate, obligatia sa sune imediat la firma de inchiriere pentru a anunta incidentul si a fi ghidat in rezolvarea situatiei. Apoi trebuie sa obtina urmatoarele documente:
- CONSTATAREA AMIABILA DE ACCIDENT completata pana la cel mai mic detaliu - in cazul in care partile isi recunosc reciproc vina.

In caz de accident cu conditii agravante ce necesita interventia Politiei trebuie obtinute urmatoarele:
- RAPORTUL POLITIEI/ PROCESUL VERBAL care trebuie sa cuprinda semnatura organului de politie care intocmeste raportul, stampila sectiei de politie si mentiunea ca autovehiculul a fost / nu a fost condus sub influenta bauturilor alcoolice
- AUTORIZATIE DE REPARATII care trebuie sa cuprinda semnatura organului de politie si stampila, precum si absolut toate elementele avariate ale masinii, de la cele mai grave pana la cele mai mici zgarieturi
- COPII DUPA BULETINUL SI PERMISUL DE CONDUCERE ale celorlalti soferi implicati in accident
- COPII DUPA ASIGURAREA SI CERTIFICATUL DE INMATRICULARE ale celorlalte masini implicate in accident.
Prin semnarea acestui contract, clientul se obliga irevocabil ca la deschiderea dosarului de dauna sa coopereze cu reprezentantii firmei de inchirieri pentru initierea demersurilor catre firma de asigurari.

DISPOZITII FINALE

Din momentul predarii masinii, pana la reintrarea in posesia acestuia, proprietarul este exonerat de raspundere pentru daune provocate tertilor de autovehiculul inchiriat clientului.
Pentru neindeplinirea obligatiilor reciproce prevazute in contractul de inchiriere, partile raspund potrivit legilor in vigoare.
Contractul de inchiriere este supus legilor din Romania.
Orice litigiu decurgand din sau in legatura cu acest contract se va solutiona mai intai pe cale amiabila, iar in caz de nesolutionare, partile se vor adresa instantelor de judecata competente.

Doriţi să rezervaţi prin telefon? Sunaţi-ne: 0765237772 Echipa noastră vă stă la dispoziţie de la 07 la 22
Serviciu de închirieri masini La Nova rent a Car Iasi sunteti considerati parte a familiei Experienta si miile de clienti satisfacuti ne recomanda